Acest articol a fost susținut în ședința de lucru a Cercului misionar și se dorește a fi un imbold pentru colegii preoți în vederea intensificării activității catehetice la parohii.
Cateheza reprezintă acea acţiune formativă, derulată în cadrul bisericii de către preot, şi are ca obiectiv introducerea metodică a credincioşilor (de toate vârstele) în cult și în tainele credinţei, prin cunoaşterea, punerea în situaţie şi profesarea efectivă a valorilor credinței ortodoxe. Conţinuturile valorice care se transmit în cateheză sunt diverse, plurale, funcţie de particularităţile publicului și ale spaţiului comunitar. Cateheza nu are un caracter neutru, ci unul vizibil apologetic şi misionar.
Catehizarea, prin ea însăşi, este un proces continuu. Începutul ei îl cunoaştem. Sfârşitul, nu. Este, de fapt, împlinirea poruncii dumnezeieşti: „Mergând, învăţaţi toate neamurile“. Potrivit acestor cuvinte, catehizarea trebuie să fie continuă, ea reprezentînd împărtăşirea învăţăturii creştine prin procesul de învăţare. Împlinind această poruncă dumnezeiască, înşişi Apostolii au fost primii care au promovat-o. Prin cuvânt, toate au fost făcute de Dumnezeu. Tot prin cuvânt, propovăduit de Sfinţii Apostoli şi transmis prin tradiţie episcopilor, preoţilor, se arată o misiune care are scopul de a împărtăşi învăţătura creştină atât colectiv, cât şi individual. Prin catehizarea individuală se întăreşte ceea ce individul a putut afla prin învăţătura de obşte, prin catehizarea mulţimilor, lucru absolut necesar, pentru că, în felul acesta, cunoştinţele pe care le primesc credincioşii prin catehizarea individuală se întăresc, se verifică. Cum lucrarea catehezei de către preot are scopul mântuirea lui, a credinciosului, înseamnă că prin cateheza individuală se consolidează lucrarea de mântuire a credincioşilor.
Cadrul în care se desfăşoară acţiunea de formare.
Cateheza se realizează în spaţiul eclezial, în biserică sau alte locaţii ce ţin de biserică. Să reţinem că procesul se poate prelungi şi prin promulgarea unor ocazii nonformale sau informale de educare, prin vizite sau excursii la mănăstiri sau în zone cu bogate reverberaţii spirituale, prin acţiuni cultural sportive, prin cluburi sau asociaţii cu caracter religios.
Destinatarii pe care îi vizează formarea spirituală.
În ambele situaţii de formare destinatarii sunt persoane aflate în căutarea unor repere de ordin cognitiv, atitudinal şi existenţial, și reprezintă toate categoriile de credincioşi, de la copii şi până la vârstnici ce doresc să-şi consolideze sau să-şi sporească credinţa.
Conținutul unui program.
Conținutul unui program de formare catehetică se alege pornind de la prioritățile și responsabilitățile pastorale (stabilite de biserică), vizându-se două aspecte:
a) funcționalitatea conținutului în raport cu obiectivele avute în vedere, precum inițierea în tainele credinței, legătura dintre viață și spiritualitatea religioasă, structura și dinamica de ordin comunitar, integrarea experienței personale în opera de formare catehetică;
b) fidelitatea și continuitatea acestor conținuturi față de credința ortodoxă, prezentarea tezaurului credinței creștin-ortodoxe prin ceea ce are ea mai special și mai profund.
Pentru realizarea un unui program catehetic, trebuiesc alese și izvoarele potrivite în vederea derulării lui. Un astfel de izvor îl reprezintă Sfânta Scriptură, deoarece ea cuprinde învățăturile și adevărurile despre credința și morala creștină. Sf. Ap. Pavel spune : “Ci precum este scris: cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu...iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovnicești oamenilor duhovnicești.” (I Cor. 2, 9-13).
Dacă simpla recitare a Scripturii propune deja o pedagogie implicită, este limpede că unul din principiile catehezei biblice este și oferirea textului biblic. Editarea unei foi parohiale cu un conținut bogat de text biblic nu poate înlocui tâlcuirea dinaintea credincioșilor cu acuratețe a acestor texte. Tâlciurea textelor biblice duce la o anumită maturizare a relațiilor dintre membrii parohiei, în fond, cateheza face parohia. Obsesia doar pentru programul liturgic, preocuparea pentru realizarea unor programe ritualice fără conectarea lor la exegeza biblică, aduce o anumită insuficiență în trăirea duhovnicească. Doar un program catehetic bine echilibrat în conținut, cu alternanțe între exegeza biblică și mystagogia liturgică, între educația pentru viața duhovnicească și articularea ei pe viața activă, e o soluție pentru închegarea duhovnicească a parohiei. Nu cred în programul continuu al catehezei biblice, al unei exegeze alungite în altă exegeză, dar obligativitatea momentului este ușor de remarcat: fundamentarea pe Scriptură a demersului catehumenal obligă la proiectarea exigențelor Scripturii în viața preotului și a membrilor comunității parohiale.
Celălalt aspect aflat în fracția revelație/experiență ca fiind determinant unei cateheze sănătoase este tocmai experiența. Ea nu trebuie privită doar ca vechime în preoție sau în alcătuirea de cateheze, ci se definește într-o dinamică permanentă de transformare interioară prin trăirea Scripturii. Nu-i vorba doar de lectura Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, nici de acumularea unei biblioteci pline de lucrări ori dicționare, ci e vorba de o maturizare și trăire a subiectului biblic care se comunică.
Textul biblic trebuie explicat și comunicat cât mai clar și pe înțeles, pentru a-i feri pe credincioși de pericolul sectar. În acest sens, referindu-se la sectari, apologetul Tertulian scria: “Cu Scripturile fură ei ochii și cu îndrăzneala lor tulbură pe unii; iar în discuții tulbură pe cei tari, amăgesc pe cei slabi și pun în încurcătură pe cei de mijloc”.
Caracterele unei cateheze biblice.
- Cateheza este constructivă.
Primul caracter structural al catehezei biblice este acela conform căruia cateheza este constructivă, instructivă în duh hristocentric și educativă religios-morală, adică are calitatea de a zidi un suflet nou pe temelia și pe măsura ideală a Domnului Iisus Hristos.
Fiecare mădular al Bisericii trebuie format după același model, spre a putea zidi armonic întreaga comunitate creștină, pentru că Hristos este temelia și clădirea, începutul și sfârșitul acțiunii catehezei.
- Cateheza este pedagogică.
Al doilea caracter structural al catehezei este atitudinea pedagogică, care trebuie să țină cont nu numai de vârsta, ci și de etapele sufletești, de înaintarea treptată a fiecăruia. Cateheza ortodoxă respectă principiul pedagogiei creștine pauline, care urmează lui Hristos – Pedagogul Suprem care a spus pildele pe înțelesul tuturor ascultătorilor.
- Cateheza se articulează pe trăirea liturgică.
Al treilea caracter structural al catehezei este trăirea fenomenului religios, al cunoștințelor primite pe calea catehezei. Trăirea interioară a învățăturii creștine în “conștiința religioasă”, în “conștiința morală”, a fost și a rămas o preocupare vie a catehezei ortodoxe. Încadrarea catehezei în cadrul Liturghiei, alături de rugăciune și de cântarea religioasă urmăreste această trăire a fenomenului religios.
- Cateheza este morală.
Al patrulea caracter structural al catehezei este cel moral, cu accent puternic și întâietate în obiectivele catehezei. Acest caracter îl are însăși Evanghelia, dar în zilele noastre devine evidentă nevoia de moralitate căci numai într-un suflet moral poate lua naștere o idee creștină.
Evaluare.
Chiar dacă în cateheză nu se pun note, catehetul are datoria să încurajeze, să întărească orice achiziție pozitivă a catehumenului prin incurajări, laude, recompense simbolice sau materiale, recurgând, desigur, la expresii verbale, evidențieri în fața grupului, premieri cu cărți, obiecte religioase etc. Dacă este adevărat că ținta finală a catehezei este mântuirea, atunci un astfel de „comportament” nici nu poate fi evaluat (omenește, vorbind). Rămân de evaluat doar pașii făcuți pe acest drum de catehumen, pași ce nu pot fi disociați de cei ai catehetului. În fapt, evaluarea catehumenului este și o evaluare a catehetului în această dimpreună mișcare spre împărăția ultimă, cea cerească, iar Judecătorul ultim, care îi transcende pe amândoi, se va bucura de fiecare pas făcut de aceștia către El. În acest sens, edificatoare sunt cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur care zice: “Și totuși, chiar dacă arunci semințele și cel care aude nu primește, nici nu aduce roada ascultării, tu ai oricum răsplata de la Dumnezeu, pentru-că ai dat sfat, și vei primi dacă ești ascultat tot atât cât ai primi dacă n-ai fost, ai făcut tot ce ținea de tine. De faptul că cei ce ne aud nu se înduplecă, nu suntem vinovați, ci numai dacă nu dăm sfat, că a îndemna este treaba noastră, iar a se îndupleca e a lor”.
Așa să ne ajute Dumnezeu în lucrarea noastră pastorală și misionară!
Vă mulțumesc!
Pr. Ștefanache Ioan
Parohia Lunca
