Ne aflăm astăzi în Duminica Vameșului și a Fariseului, zi ce marchează începutul Perioadei Triodului, o perioadă a pocăinței, a aprofundării duhovnicești prin intensificarea rugăciunii și prin frumusețea și bogăția cântărilor liturgice, care exprimă și descriu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos și ne pregătesc pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin
Iubiți credincioși, ne aflăm astăzi în Duminica Vameșului și a Fariseului, zi ce marchează începutul Perioadei Triodului, o perioadă a pocăinței, a aprofundării duhovnicești prin intensificarea rugăciunii și prin frumusețea și bogăția cântărilor liturgice, care exprimă și descriu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos și ne pregătesc pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Denumirea de Triod, vine chiar de la cântările bisericești din cartea cu același nume, grupate câte trei.
Perioada Triodului devine un timp al pocăinței noastre, al întoarcerii spre Dumnezeu, prin Taina Sfintei Spovedanii, prin intensificarea faptelor bune și printr-o mai deasă prezență a noastră la slujbele bisericești, cu precădere în Săptămâna Patimilor.
Evangheliile duminicilor premergătoare Postului Mare, descriu exemple de pocăință, cum este pericopa evanghelică din această sfântă zi, duminica viitoare, fiind Evanghelia Fiului Risipitor apoi a Înfricoșătoarei Judecăți și apoi a Izgonirii lui Adam din Rai.
Iubiți credincioși, vedem că aceste duminici ne pregătesc spiritual de intrarea în Sfântul și Marele Post și sunt menite să schimbe modul nostru de a gândi și de viețui.
Totodată în Evanghelia de astăzi, modul de prezentare a doi oameni în fața Lui Dumnezeu, la templu, printr-o manifestare lăuntrică a fiecăruia.
Unul era fariseu, o personalitate a acelor vremuri, care făcea parte din elită și înalță o rugăciune de mulțumire, de laudă de sine, în contrast cu rugăciunea vameșului, un om urât de comunitate, pentru că strângea impozitele și birurile pentru Imperiul Roman, dornici de îmbogățire rapidă, cu orice preț dar, care înalță o rugăciune smerită, de conștientizare a păcatelor și manifestă pocăință pentru aceasta.
Dorința de schimbare a vameșului este evidentă, pentru că îi părea rău de faptele săvârșite și dorea să facă o adevărată schimbare în viața sa. Pocăința vameșului era una sinceră, după cum vedem și în rugăciunea celor doi. Mulțumirea de sine a vameșului, lauda, autosuficiența lui, comparația și superioritatea fața de semenii săi îl despart de cei din jur și îl fac insensibil, aici se remarcă lipsa pocăință, de empatie și falsa smerenie a fariseului.
În contrast este vameșul, care nu îndrăznește să își ridice ochii la cer, din cauza stării de păcătoșenie pe care simte că o are, nu este mulțumit cu sine și nu poate scoate in evidență vreo calitate, din cauza faptelor săvârșite. De aceea singura rugăciune, pe care o înalță este “Dumnezeu milostiv fii mie păcătosului”.
Iubiți credincioși, vă întreb, care din cei doi s-a întors mai îndreptat la casa sa? Cu care ne identificăm fiecare dintre noi în situațiile concrete ale vieții?
Cum ar trebui să reacționăm? Ei bine, răspunsul este evident. Cu cât ne smerim mai mult cu atât mai mult Dumnezeu ne înalță și ne apropie de El. Autosuficiența, mândria și superioritatea nu își au locul înaintea Lui Dumnezeu
De aceea mă întorc cu gândul la perioada ce se așterne în fața noastră, a Postului Mare, în care Dumnezeu ne cheamă la îndreptare și pocăință pe fiecare dintre noi.
Dumnezeu să ne ajute!
